Actorii americani Tom Cruise şi Katie Holmes au semnat un acord amiabil prin care rezolvă chestiunea divorţului, la mai puţin de două săptămâni după ce şi-au anunţat despărţirea, şi par să rămână discreţi în privinţa rolului jucat de cultul scientologic în eşecul mariajului lor, relatează AFP.
"Chestiunea e rezolvată, iar acordul a fost semnat. Suntem încântaţi pentru Katie şi familia ei", a declarat Jonathan Wolfe, avocatul actriţei Katie Holmes, într-un comunicat făcut public luni.
"Mulţumim avocaţilor lui Tom (Cruise) pentru profesionalismul lor, care a permis să ajungem la această soluţie rapidă", a adăugat el, fără să ofere alte precizări.
Katie Holmes, în vârstă de 33 de ani, a anunţat pe 29 iunie că a iniţiat procedura prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise.
Actorul, care a împlinit săptămâna trecută vârsta de 50 de ani, s-a declarat "întristat" din cauza divorţului, care se pare că l-a luat prin surprindere.
Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian în 2006. Pentru Tom Cruise, acesta este cel de-al treilea divorţ. Actorul a fost căsătorit în trecut cu actriţele Mimi Rogers (1987-1990) şi Nicole Kidman (1990 - 2001). Cu cea din urmă, Cruise a adoptat doi copii - Isabella (19 ani) şi Connor (17 ani).
Acordul amiabil la care au ajuns Tom Cruise şi Katie Holmes ar trebui să pună capăt "bătăliei" mediatice în care s-au implicat în ultimele zile apropiaţii celor doi actori.
Katie Holmes şi Tom Cruise au publicat de altfel, luni, un comunicat comun în care au insistat asupra voinţei lor de a-şi proteja fiica, Suri, în vârstă de şase ani. "Vrem să colaborăm în calitate de părinţi, spre binele fiicei noastre. Dorim să păstrăm doar pentru noi acele subiecte care au legătură doar cu familia noastră".
Cei doi actori îşi exprimă totodată "respectul reciproc" pentru "credinţele fiecăruia". Acest termen pare a fi