O clasă de 30 de copii şi şase profesori însoţitori au câştigat, în cadrul unui concurs, o excursie de trei zile la Disneyland Paris.
Premiul a fost obţinut în cadrul concursului „Tortul aniversar Disneyland Paris”, organizat de către Perfect Tour, în colaborare cu TVR1.
Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Disneyland Paris, Perfect Tour - unic reprezentant al Disneyland Paris în România, în colaborare cu emisiunea Televiziunea Copiilor (TVR1) a invitat toate clasele I-VIII din şcolile din România să prepare un tort aniversar pentru a participa la un concurs special.
“La concurs au participat peste 70 de clase de elevi din România şi noi am fost declaraţi câştigători”, a spus profesorul Romeo Bolohan, unul dintre dascălii care îi vor însoţi pe elevi la Disneyland. Clasa câştigătoare este clasa a V-a B de la Grupul Şcolar Dumbrăveni. Aceasta a fost aleasă de prieteni, colegi, fanii emisiunii Televiziunea Copiilor şi de toţi ceilalţi care le-au votat proiectul, precum şi de juriul concursului. “50% a contat numărul de voturi de pe Facebook, iar 50% a fost decizia unui juriu”, a mai spus profesorul Bolohan. Clasa norocoasă va fi trimisă la Disneyland Paris la începutul lunii august. Toate costurile privind zborul, transferul în Paris, mesele, asigurarea şi cazarea vor fi plătite de Perfect Tour.
O clasă de 30 de copii şi şase profesori însoţitori au câştigat, în cadrul unui concurs, o excursie de trei zile la Disneyland Paris.
Premiul a fost obţinut în cadrul concursului „Tortul aniversar Disneyland Paris”, organizat de către Perfect Tour, în colaborare cu TVR1.
Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Disneyland Paris, Perfect Tour - unic reprezentant al Disneyland Paris în România, în colaborare cu emisiunea Televiziunea Copiilor (TVR1) a invitat toate clasele I-VIII din şcolile din România să prepare un tort aniversar pentru a parti