Rata anuală a inflaţiei s-a plasat în iunie la 2,04%, după o scădere a preţurilor cu 0,04% faţă de luna mai, determinată de ieftinirea alimentelor, potrivit datelor anunţate marţi de INS, informează Mediafax.
"În luna iunie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,1%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,3%", se arată într-un comunicat al INS.
Rata anuală a inflaţiei este mai redusă decât cea anticipată de analişti, de 2,1%. Estimările variau între 1,7% şi 2,4%, conform răspunsurilor la un sondaj realizat în rândul membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România.
Cea mai mare scădere de preţuri la alimente, de peste 20%, a fost consemnată la cartofi, iar cea mai amplă majorare, de 6,5%, la fructe proaspete.
"Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (iulie 2011 - iunie 2012) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2010 - iunie 2011) determinată pe baza IPC este de 3,0%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,1%", se precizează în comunicatul INS.
În luna mai rata anuală a inflaţiei a coborât la 1,79%, nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de aprilie fiind de 0,2%.
Banca Naţională a României prognozează pentru acest an o rată a inflaţiei de 3,2%, ţinta fiind de 3%, cu interval de variaţie de plus/minus un punct procentual.
Rata anuală a inflaţiei s-a plasat în iunie la 2,04%, după o scădere a preţurilor cu 0,04% faţă de luna mai, determinată de ieftinirea alimentelor, potrivit datelor anunţate marţi de INS, informează Mediafax.
"În luna iunie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,1%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,3%", se arată într-un comunicat