Deşi grijă faţă de creşterea şi educaţia unui copil este permanenţă, timpul efectiv petrecut împreună scade proporţional cu vârsta. Vestea bună este că numărul de ore petrecut în compania copilului are o mai mică importanţă decât calitatea timpului alocat.
Altfel spus, dacă eşti în acelaşi loc cu copilul tău, dar aveţi preocupări diferite, nu înseamnă că-i acorzi timp. Cu cât timpul este mai mare cu atât interrelaţionarea riscă să fie mai slabă.
Indiferent de vârsta copilului, atât el cât şi părintele trebuie să aibă timp comun, dar şi timp personal.
Nevoile copilului diferă şi ele în funcţie de vârstă. La început îngrijirea ocupă locul principal, însoţită de comunicarea tuturor acţiunilor. Copilul mic este atent la persoane şi lucruri. Părinţii îl privesc, îl mângâie, răspund cu declaraţii de dragoste primelor zâmbete... Acest sentiment de dragoste şi încredere este la baza viitoarelor relaţii ale copilului cu alte persoane. Primele sunete, silabe şi cuvinte, primii paşi, reprezintă explorări ale copilului şi au nevoie de părinte ca şi ghid.
Mai târziu, cineva trebuie să-i răspundă la întrebări, să-l provoace, să-l ajute să descopere anumite lucruri cu dragoste şi afecţiune. Prin joacă, copilul dobândeşte informaţii variate şi învaţă diferite reguli de comportare.
Eşti atent la nevoile copilului? Îi cânţi? Îi citeşti poveşti? Te joci cu el? Îl mângâi? Asta înseamnă să-i aloci timp! Dacă urmăreşti o emisiune TV, sau faci orice altceva şi vorbeşti totuşi cu copilul tău, nu înseamnă că petreci timp cu el, eşti şi te simte absent în relaţia cu el.
Îl repezi cu binecunoscutele replici: ”M-ai mai întrebat de o sută de ori!”, ”Lasă-mă acum, am treabă! Du-te la mama!”
Te-ai gândit vreodată că pentru copilul tău acestea sunt respingeri? Te-ai gândit că fiecare zi pune o cărămidă în construcţia personalităţii lui?
Cu cât creşte,
