Tenorul nu a reuşit să treacă examenul. Busuioc a explicat că nota luată la limba şi literatura română, 1,2, se datorează unui lapsus pe care l-a avut în timpul examenului. "Nu am scris pentru că ştiam că este vorba de poezia Luceafărul şi nu mi-am adus aminte primul vers. Ştiu foarte multe poezii pe de rost, chiar şi Luceafărul îl ştiu pe de rost, dar dacă nu s-a putut să vorbeşti cu cineva, să întreb pe cineva!", a declarat Costel, informează evz.
Şi de nota la istorie s-a arătat nemulţumit. După ce a luat 4,20, Costel Busuioc a mărturisit că scrie foarte urât şi că e probabil ca profesorii să nu îi fi putut citi teza. "Probabil că cei care au examinat lucrarea mea n-au prea înţeles ce am scris acolo. Eu am un scris foarte urât. Dar am făcut ceva, acolo. Oricum mă pot considera un erou pentru că m-am prezentat acolo.", a mai spus Busuioc care nu e dispus să renunţe şi vrea să încerce iar să treacă BAC-ul.