Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divorţul Tom Cruise/Katie Holmes: Vezi la ce înţelegere au ajuns

Publicat in Ziua Veche, marți 10 iulie 2012 ·

La mai puţin de două săptămâni după ce au anunţat despărţirea, Tom Cruise şi Katie Holmes au ajuns la un acord amiabil prin care rezolvă problemele legate de divorţ.

După ce pe 29 iunie Katie Holmes a iniţiat procedura prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise, cele două părţi au ajuns la un acord amiabil, cei doi rămând în general discreţi, mai ales în privinţa rolului jucat de cultul scientologic în eşecul căsniciei celor doi. Avocatul actriţei Katie Holmes, Jonathan Wolfe a anunţat luni că atât Katie, cât şi familia sa sunt foarte bucuroşi de rezultatele negocierilor şi le-a mulţumit avocaţilor lui Tom Cruise pentru profesionalismul arătat în proces.

Acordul amiabil la care au ajuns Tom Cruise şi Katie Holmes ar trebui să pună capăt “bătăliei” mediatice în care s-au implicat în ultimele zile apropiaţii celor doi actori. De altfel, Katie Holmes şi Tom Cruise au publicat luni, un comunicat comun în care au insistat asupra voinţei lor de a-şi proteja fiica, Suri, în vârstă de şase ani. Conform comunicatului prezentat de mediafax, aceştia au anunţat că “Vrem să colaborăm în calitate de părinţi, spre binele fiicei noastre. Dorim să păstrăm doar pentru noi acele subiecte care au legătură doar cu familia noastră”.

În comunicat, cei doi actori îşi exprimă totodată “respectul reciproc” pentru “credinţele fiecăruia”. Acest termen pare a fi o aluzie la biserica scientologică, o organizaţie religioasă controversată din care face parte Tom Cruise în calitate de membru eminent al acesteia, şi care pare a se afla în centrul problemelor din cuplul Cruise-Holmes.

Potrivit site-ului TMZ.com, specializat în postarea de informaţii despre celebrităţi, acest document “extrem de complicat” a încredinţat actriţei Katie Holmes custodia principală asupra micuţei Suri, în timp ce Tom Cruise va beneficia de un drept de vizită. În întelegere sunt incluse totodată

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°