Pentru a doua oară anul acesta - la fel ca în cazul monovolumului Lodgy - presa din Hexagon a evaluat pozitiv un model Dacia. În urma primulului test cu Dokker, francezii au identificat punctele forte, dar și neajunsurile mașinii fabricate la uzina Renault din Maroc. Sursa: DACIA
Ziariștii francezi au fost din nou invitați să testeze cel mai nou model Dacia înaintea omologilor din România.
De data aceasta a fost vorba de gama Dokker, autoturismul cu portiere spate glisante care va fi oferit și într-o versiune utilitară.
Pentru a doua oară anul acesta - la fel ca în cazul monovolumului Lodgy - presa din Hexagon a evaluat pozitiv un model Dacia.
Site-ul ”largus.fr” a inventariat plusurile și minusurile mașinii. În prima categorie a introdus prețul, portbagajul încăpător și ținuta de drum pe viraje (acolo unde suspensia dură controlează bine mișcările caroseriei).
La capitolul neajunsuri au fost enumerate finisajele habitaclului în partea posterioară, dar și insonorizarea precară.
Paradoxal, prețul Daciei Dokker își face apariția și pe această listă. De data aceasta pentru că nu este mai mic decât cel al monovolumului Lodgy.
Dacia nu a comunicat la acest moment cât va costa un Dokker. Acest anunț va fi făcut în preajma lansării comerciale a modelului.
Jurnaliștii francezi susțin însă că au aflat că versiunea de bază va avea, practic, același preț ca și varianta cea mai ieftină a monovolumului Lodgy. Pentru România asta s-ar traduce într-un preț minim în jurul a 9.500 de euro cu TVA.
Concluzia testului efectuat de ”largus.fr” cu noul Dokker este însă una pozitivă: modelul fabricat în Maroc se prezintă ca ”o propunere irezistibilă”.