Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Murdar constituţional!

Publicat in Gandul, marți 10 iulie 2012 ·

În timp ce Crin Antonescu ocupa scaunul cald încă al preşedintelui suspendat Traian Băsescu, Curtea Constituţională, întrunită în şedinţă pentru a doua zi consecutiv, stabilea cu câte voturi îl poate trimite poporul, pe şeful statului, la plimbare. Iar veştile pentru noua putere, care se străduise să transforme demiterea preşedintelui de către alegători într-o simplă formalitate, nu au fost deloc bune. Căci între jumătate plus unul din câţi se prezintă la urne - cum ar fi dorit guvernanţii - şi jumătate plus unu din majoritatea cetăţenilor înscrişi pe listele electorale este o diferenţă de milioane de voturi, pe care USL le-ar putea mobiliza foarte greu, în această lună fierbinte.

Decizia judecătorilor cu privire la modificările aduse Legii referendumului reprezintă o nouă lovitură dată alianţei de guvernământ, după ce Curtea Constituţională îşi luase înapoi, cu o seară înainte, competenţa de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului, scoasă de USL din Legea de organizare şi funcţionare a CCR. Fiecare dintre aceste două legi a fost amendată de uselişti printr-o pereche de acte normative: iniţiativă legislativă/lege plus ordonanţă de urgenţă. Aceasta din urmă dublează, practic, prevederile celei dintâi şi are rolul de a-i permite guvernului să îşi urmeze planurile, chiar dacă legea este declarată neconstituţională. Astfel, limitarea atribuţiilor CCR operată prin lege de majoritatea uselistă este neconstituţională, dar în vigoare încă se află ordonanţa de urgenţă cu acelaşi conţinut, pe care guvernul nu a anunţat că o va retrage, iar Avocatul Poporului - funcţie preluată, interimar, după demiterea titularului, de către fostul pesedist Valer Dorneanu - nu se grăbeşte să o atace. Iniţiativa legislativă de modificare a Legii referendumului a fost declarată constituţională, în măsura în care asigură participarea a jumătate plus unul din cetăţenii înscrişi pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 38 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 35 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°