Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Pleșu pentru „Der Spiegel”: „Un atac brutal la adresa instituțiilor țării”

Publicat in Adevarul, marți 10 iulie 2012 ·

„Premierul Victor Ponta a lansat un atac brutal la adresa instituțiilor țării, a principiilor democratice și a statului de drept", scrie filosoful Andrei Pleșu într-un articol apărut în pagina electronică a publicației germane „Der Spiegel".

„În timpul şederii mele la Berlin, în ultimele săptămâni, m-am întâlnit de câteva ori cu fostul primar al Budapestei. Începând din 1990, Gábor Demszky a administrat oraşul timp de 20 de ani; acum îmi povestea despre situaţia din Ungaria. Vede un amestec fatal între administraţia lui Miklós Horthy, şeful de stat care i-a făcut pe plac lui Hitler, şi János Kádár, şeful Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Potrivit lui Demszky, situaţia este caracterizată de impulsuri fasciste şi dictatoriale, o atmosferă de bătălii personale şi restricţii drastice ale libertăţii de exprimare", scrie Andrei Pleșu.

„Am fost încântat să-i pot spune că România era într-o stare mai bună. Există cu siguranţă corupţie, am spus, şi există războaie politice şi administrative periculoase şi forme de abuz şi gafe. Dar, am adăugat, nu suntem pe marginea dictaturii. Aproape două luni au trecut de atunci, iar acum trebuie să-mi schimb părerea: România seamănă din ce în ce mai mult cu Ungaria", adaugă acesta.

Andrei Pleșu subliniază că nu are nicio intenție de a-i idealiza pe foștii guvernanți. „Au fost nevoiți să implementeze măsuri de austeritate pentru a proteja România de tot felul de situații haotice care s-au întâmplat în Grecia. Dar au creat, totodată, un resentiment în rândurile românilor prin tolerarea multor abuzuri morale şi legale venite din rândurile celor ai lor. Au acordat prea puţină atenţie educaţiei şi sănătăţii, şi-au servit propria clientelă politică, obstrucţionând eforturile de a reconstrui infrastructura ruinată a ţării."

„Am lucrat timp de cinci luni pentru preşedintele Traian Băsescu, a cărui înlăturare este în c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 58 minute
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 2 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum o ora
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Trump spune că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge un acord de încetare a focului cu Rusia

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump afirmă că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia şi a îndemnat Kievul să se întâlnească cu oficialii ruşi în Turcia, joi, pentru negocieri, transmite Agerpres. Susți

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum o ora
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial. Când vor fi anunţate detalii

HotNews acum o ora
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat „progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele do

Discuţii Iran-SUA pe teme nucleare. Teheranul le consideră „utile”, Washingtonul spune că au fost „încurajatoare”

G4Media acum o ora
Statele Unite şi Iranul au încheiat duminică, la Muscat, o a patra rundă de negocieri nucleare, fără a anunţa vreun progres, dar afişând un optimism prudent, relatează AFP, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Mii de oameni în Piața Victoriei la mitingul „România în lumină”, organizat de Nicușor Dan. Jandarmeria a sesizat AEP pentru „propagandă electorală” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Mii de persoane s-au adunat duminică, începând cu ora 18.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru mitingul „România în lumină”, organizat de candidatul independent Nicușor Dan.

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 6 ore
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Vremea

București
acum

13°
dum.

7°/21°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

7°/11°
lun.

4°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

11°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
dum.

6°/17°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°