Nouă luare de poziţie faţă de conflictul politic de la Bucureşti, cea mai dură din partea unui socialist european. Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a declarat într-un interviu pentru Spiegel Online că în România au loc „încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile”.
Într-un interviu acordat Spiegel Online, Asselborn spune că „este inacceptabil ca hotărâri ale Curţii Constituţionale să fie anulate prin ordonanţă de urgenţă”. „Acestea reprezintă încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile”. Românii au avut de suferit în perioada comunistă din cauza lipsei statului de drept. „Ţara nu are voie să cadă înapoi în acele vremuri”.
Parlamentul de la Bucureşti îşi arogă drepturi de a da verdicte, dar asta este atribuţia judecătorilor, a mai spus Asselborn. „În calitate de socialdemocrat sunt îngrozit de acţiunile unor politicieni care vor să activeze în clubul socialiştilor europeni, dar care se comportă ca nişte pucişti”.
Joi, premierul Victor Ponta a fost chemat la Bruxelles unde va trebui să clarifice situaţia de la Bucureşti cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. În capitala Europei creşte presiunea asupra preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz (socialist), de a nu-l menaja pe Ponta. La ultima conferinţă de presă cu ocazia Consiliului European, Schulz l-a prezentat drept prieten pe Ponta.
Asselborn a purtat deja o discuţie telefonică pe această temă cu Schulz şi a declarat apoi că este „convins că la Bruxelles vor fi transmise mesaje fără echivoc”. În cazul premierului maghiar Viktor Orban, conservatorii au acţionat „cu ezitare şi chiar binevoitor”. Această atitudine „nu şi-o pot permite socialdemocraţii în cazul României”, a spus Asselborn pentru Spiegel.
Ieri, liderul socialdemocraţilor din Bundestag, Frank-Walter Steinme