Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă patru sensuri giratorii la Braşov

Publicat in Adevarul, marți 10 iulie 2012 ·

La finele anului în tot oraşul vor fi 33 de sensuri giratirii şi 13 intersecţii semaforizate.

Primul sens dintre cele patru a început deja să fie amenajat pe strada Hărmanului în zona RAT Braşov şi va face legătura cu viitorul cartier Coresi ce se va construi pe platforma Tractorul, scrie bzb.ro.

Al doilea va fi la intersecţia străzilor 13 Decembrie cu drumul Coresi, în zona fostului depou de tramvaie. Tot pe acest tronson, însă la Pasajul Independenţei, va mai fi amenajat un rond, pentru a fluidiza şi a interconecta circulaţia cu podul Fartec şi străzile ce duc spre Bartolomeu Nord, mai scrie bzb.ro

Ultimul sens giratoriu, la care au şi început lucrările de săptămâna aceasta, este de fapt în interiorul celui mai mare sens al oraşului, respectiv cel care înconjoară întreg Centrul Civic, şi va fi amplasat în zona pasajelor Hidromecanica.

În Braşov au mai rămas doar 13 intersecţii dirijate electric. Este vorba despre Bulevardul Saturn, în zona Uranus, Alexandru Vlahuţă cu Brânduşelor, intersecţia de la Patria, cea de la Ceasu" Rău, Calea Bucureşti cu strada Zorilor, Carpaţilor cu Bulevardul Muncii, Dobrogeanu Gherea cu Bulevardul Muncii, Lungă cu Nicolae Iorga, Independenţei cu 13 Decembrie, Avram Iancu cu strada Nicopole, De Mijloc cu Stadionului, Autogara 3 şi la magazinul Star. Aici nu vor fi amenajate giratorii, întrucât s-ar crea ambuteiaje.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 52 minute
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 3 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 4 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 11 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 11 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 6 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 2 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Vremea

București
acum

12°
lun.

10°/13°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/14°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/16°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/18°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/21°
mar.

11°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°