Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizie în dosarul "sex în familie": Mihaela, fiica viceprimarului din Vulcan are interdicție de a părăsi localitatea

Publicat in Adevarul, marți 10 iulie 2012 ·

Mihaela Stoica a fost adusă, astăzi, la Parchetul din Hunedoara unde a fost audiată de procurori în scandalul sexual în care este implicată ea, fratele acesteia, în vârstă de 16 ani, polițistul Adrian Sucilă (în rolul amantului feroce) și, potrivit surselor judiciare, însăși viceprimarul Angela Stoica

Mihaela Stoica, a ajuns astăzi la sediul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Hunedoara deoarece procurorii i-au permis acesteia să participe la examenul de Bacalaureat. Tânăra a reușit să treacă examenul maturității cu media finală 7, 30. Potrivit procurorului Adina Velescu, Mihaela este acuzată că ar fi fost complice la infracţiunea de corupere de minori, mai precis l-ar fi ajutat pe Adrian Sucilă (aflat de câteva zile în arest preventiv) să întreţină relaţii sexuale cu fratele ei. "Tânăra a recunoscut că şi ea a avut o relaţie intimă cu Adrian Sucilă, prietenul mamei celor doi tineri, Angela Stoica, viceprimarul oraşului. Fiind însă majoră, relaţia intimă a Mihaelei cu principalul acuzat în acest caz nu intră sub incidenţa legii penale. „Tânăra a dat declaraţii şi s-a luat faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. A recunoscut că a avut discuţii purtate cu inculpatul arestat şi cu fratele ei, a precizat însă că aceste discuţii erau un fel de fantezii sexuale. Ordonanţa de reţinere a expirat la ora 13.00 şi va fi cercetată în continuare în stare de libertate, pentru complicitate la act sexual cu un minor şi complicitate la corupţie sexuală. Tânăra are în acest dosar calitatea de invinuit”, a declarat procurorul Adina Velescu.

Potrivit anchetatorilor, se pare că poliţistul Adrian Sucilă, în vârstă de 36 de ani, era prieten vechi al familiei viceprimarului Angela Stoica. De-a lungul vremii, acesta „s-a împrietenit” mai mult decât prevede legea cu cei doi copii ai familiei Stoica. Astfel, a cutezat să-i facă sex oral

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum 48 minute
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

AEP Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 7.00

Ziua Constanta acum 8 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României. AEP le reamintește competito

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°