Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O coţcărie care pune în pericol interesele României

Publicat in Vox Publica, marți 10 iulie 2012 ·

„Respectăm deciziile Curţii Constituţionale!” spuneau aseară şi azi dimineaţă cîţiva tipi veseli de la USL. Aseară mi se părea că useliştii se bucură cam devreme. Curtea Constituţională lăsase pentru azi decizia despre referendum. Şi azi Curtea a hotărît că proiectul legii referendumului e constituţional, dar că referendumul va fi valid dacă la urne se prezintă 50% plus unu din numărul total de alegători. Useliştii de la vîrf, mai puţin veseli, au repetat: „Respectăm deciziile CCR.” Dar n-au spus şi ce decizii au de gînd să respecte. Apoi Mircea Duşa de la PSD a anunţat că referendumul se va organiza pe baza Ordonanţei de Urgenţă care spune că referendumul e valabil cu votul a 50% plus unu din numărul celor care se duc la urne. Deci contează majoritatea celor care votează, nu şi cîţi se prezintă la vot. Apoi a venit şi explicaţia. Puterea respectă decizia din 2007 a Curţii Constituţionale, nu pe cea de azi. În 2007 CCR era de acord ca referendumul să fie valabil cu votul majorităţii celor care se duc la urne.

Poate USL să aleagă decizia CCR care-i convine, sub pretextul că se ia după prima pronunţare a Curţii despre referendum? Toţi cei care am stat de vorbă mi-au spus că legal nu poate. Această sentinţă e cea valabilă, chiar dacă e neconvenabilă pentru cei de la putere.

Aşadar USL respectă în vorbe decizia Curţii, dar în fapte are de gînd să facă cum vrea, încercînd să se acopere cu altă decizie, mai veche a aceleiaşi Curţi. Adică vrea să nu se supună CCR, cu ajutorul unei coţcării avocăţeşti. Dacă Puterea se cramponează de şmecheria asta, ignorînd decizia Curţii, şi Victor Ponta are de gînd s-o prezinte mîine la Bruxelles ca pe o dovadă că respectă deciziile CCR, Comisia Europeană probabil că va lua măsuri împotriva României, măsuri care s-ar putea concretiza prin sancţiuni economice, prin ridicarea dreptului la vot al ţării noastre şi care ar putea

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 56 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°