Energia eoliana este cunoscuta de pe vremea cand don Quijote lupta cu morile de vant si poate chiar mai demult. Totusi, desi sistemul este nepoluant, succesul campurilor eoliene se mentine limitat, din cauza costurilor ridicate ale investitiilor, a dificultatii de a obtine terenurile necesare si, in mare masura, a capriciilor vremii, de care depinde randamentul instalatiilor.
Nici amplasarea campurilor de turbine pe mare - o solutie foarte apreciata - nu este tocmai perfecta, intrucat ele scumpesc si mai mult investitia, ridicand, totodata, probleme tehnice greu de stapanit.
Ca urmare, in ultimii ani, s-a studiat o solutie tehnologica noua, bazata pe amplasarea turbinelor la mare inaltime, unde curentii sunt puternici si relativ constanti. Nici problema terenurilor nu se pune acolo asa cum se pune la sol. O astfel de turbina trebuie sa produca de 27 ori mai multa energie decat una obisnuita.
Studiile si experimentarile efectuale pana in prezent privesc doua solutii: una din ele se bazeaza pe principiul "zmeului", respectiv un planseu plutitor dirijat de la sol, iar cea de a doua are in vedere instalarea de turbine pe un balon gonflabil de tipul vechiului "zeppelin".
Problemele complexe de ordin tehnologic pe care le implica acest nou concept de captare a energiei eoliene au determinat expertii sa apeleze la serviciile NASA, organizatie de asemenea interesata in obtinerea unei energii neconventionale.
Potrivit NASA, exista doua dificultati majore care trebuie rezolvate, pentru ca studiile si experimentele sa poata evolua. Prima deriva din faptul ca aerodinamica acestor instalatii nu este, inca, suficient pusa la punct pentru a obtine o funtionare autonoma si eficienta. A doua problema este legata de aparatura pretentioasa si scumpa care trebuie instalata pe o asemenea turbina, pentru a putea avea o buna monit
