… să-ţi spun tot ce aş vrea să-ţi spun, îţi scriu un mic răvaş. Nici azi nu am ştiut şi nici în alte aziuri, din alte dăţi. Şi au tot fost. Mereu îmi spun că de data asta o să pot să fac să fie altfel. Şi uite că nu mi-a ieşit nici azi cum aş fi vrut. Şi m-am trezit cu gândul c-o să fiu în stare şi c-o s-ajungă azi la tine tot. Dar nu. Nu m-am învrednicit.

Aşa că o să te rog să mă laşi să-ţi spun că lângă tine mă ia somnul. Mereu. Miroşi a salcâm vara şi-a levănţică iarna. Primăvara, a Paşte, iar toamna, a ciorchini de struguri. Mâinile tale însă miros a ele însele, de parcă ar fi doi oameni mici şi buni, plecaţi mereu cu treburi. Neodihniţi vreodată.

Mai ştii când îmi era aşa de dor de tine că alergam plângând în urmă-ţi? Mai ştii, cum nu, fiindcă o dată mi-am prins şi degetele într-o portieră, aşa c-am plâns de două ori în duminica aia. Era o duminică din aia cu soţ, sigur îţi aminteşti. Uite, sâmbăta trecută îi povesteam de tine unui prieten bun. Ţi-am zis eu de el în primăvară. I-am arătat şi poze cu tine şi-a zis că semănăm. I-am spus cum îmi amintesc de iarna aia în care stăteam noi sub o plapumă roz, iar tu trăgeai cu sofisticare dintr-o ţigară mentolată. Îmi amintesc şi cum se numea. Fumai cu stânga, zâmbeai mereu şi ştiai că nu te vei mai întâlni cu ocazia ca mama ta să te lase să fumezi în casă, mai ales iarna. Era o excepţie, iar tu aveai părul verde tot. Doar nu credeai c-am uitat, nu?

Şi plapuma aia era una nouă, iar feţele îi semănau, dar nu erau la fel. Tu purtai inelul cu nufăr, mama ta era veselă şi se mira că nu te mai opreşti din povestit, iar eu stăteam lângă tine, sub o coastă, şi-mi mirosea a vanilie amestecată cu Salem, că se poate. Şi-aveai şi-o scrumieră neagră, lucioasă. Ţigara era albă şi parfumată. Scurtă. Eu te-am pândit pân-ai lăsat-o numai un pic să se odihnească. Scotea un fum albastru şi subţire. Am luat-o şi am t