Conform rezultatelor de la recensământul populaţiei din anul 2002, aproximativ 87% din români s-au declarat ortodocşi. Dar de ce şi de când suntem ortodocşi?
Într-o după-amiază de vară a anului 1054, liniştea imperială a Constantinopolului a fost bulversată de pătrunderea neprotocolară a trimişilor Papei în Catedrala Sfânta Sofia.
În timpul serviciului religios, cardinalul Humbert şi alţi înalţi prelaţi ai Romei s-au îndreptat spre sfântul altar şi au depus o „bulă papală" (act oficial emis de Papă). Documentul aducea cu sine o veste tristă pentru soarta creştinismului - Patriarhul Constantinopolului era excomunicat de Papa de la Roma din Biserica lui Hristos.
La ieşire, cardinalul Humbert a rostit nervos: „Fie ca Dumnezeu să vadă şi să judece". Preoţii aflaţi în Sfânta Sofia în ziua cu pricina au încercat să-l convingă pe Humbert să ridice din altar bula papală, dar cardinalul a fost de neînduplecat. În replică, prelaţii bizantini au aruncat documentul papal în stradă. Era sfârşitul unităţii Bisericii creştine. Ce se întâmplase?
Prăbuşirea Imperiului Roman
Incidentul din anul 1054 a fost punctul final al unor neînţelegeri de secole. În realitate, Biserica nu a fost niciodată unită, aşa cum susţinea doctrina oficială. Adoptarea creştinismului de către împăratul Constantin, prin edictul de la Milano din 313, a fost o soluţie salvatoare pentru criza prin care trecea Imperiul Roman. Constantin a fondat şi a doua capitală, pe care a botezat-o după numele său - Constanti-nopol (azi, Istanbul).
Imperiul n-a rezistat însă. Aflat sub presiunea invaziilor barbare, a fost împărţit în două entităţi în anul 395. Roma controla graniţele Imperiului Roman de Apus, iar la Constantinopol îşi avea reşedinţa Imperiul Roman de Răsărit. Peste niciun secol, în anul 476, Roma a căzut definitiv sub asediul lui Odoacru, un comandant de origine germani
