Grupul ceh a cumpărat sistemul hidroenergetic de la TMK cu aproximativ 20 de milioane de euro. După ce în anul 2010, grupul ceh CEZ a preluat sistemul hidroenergetic de la TMK contra sumei de aproape 20 de milioane de euro, acum urmează etapa a doua a investiției, care constă în modernizare.
Barajul de la Văliug este unul istoric pentru cărășeni, întrucât construcția lui a început încă din 1908. „Apa provenită de la baraj a fost dirijată, controlat, print-un sistem de 14,6 km de canale, tunele şi viaduct până în Reşiţa, unde i s-a valorificat potenţialul energetic la hidrocentrala Grebla, asigurându-se în acelaşi timp un procent mare din necesarul de apă potabilă şi industrială a oraşului. O dată cu dezvoltarea siderurgiei la poalele Semenicului, nevoile de apă industrială şi energie electrică au crescut considerabil, aceasta devenind o prioritate naţională”, potrivit Enciclopediei Banatului, „Banaterra”.
Sistemul hidro continuă să facă istorie pentru Caraș-Severin. Asta pentru că, după ce a fost preluat de rușii de la TMK, contra sumei de 2 euro, odată cu uzina reșițeană, în 2010, obiectivul a fost vândut contra imensei sume de aproape 20 de milioane de euro. Tranzacția este una istorică pentru Caraș-Severin, pentru că până în prezent este cea mai mare.
Ce planuri au cehii
Retehnologizarea totală a instalațiilor de producție de energie hidro reprezintă unul dintre obiectivele principale de afaceri pe termen mediu ale Grupului CEZ în România și va fi realizată sub antreprenoriatul general al companiei Hydropol, în baza unui contract “la cheie”. „Procesul de retehnologizare va consta în construcții civile, respectiv, baraje și canale, dar și în înlocuirea tuturor echipamentelor existente: turbine, generatoare, stații de transformare cu echipamente noi, de ultimă generație”, a precizat Angelica Barbu, purtătorul de cuvânt al companiei CEZ,