Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mituri sub... o umbrelă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 10 iulie 2012 ·

Încă din copilărie, am primit numeroase recomandări din partea părinţilor, pe care era musai să le respectăm, fără a le pune în discuţie, indiferent că era vorba de interdicţia de a intra în mare după ce am mâncat sau de obligaţia de a elimina seminţele de la pepenele roşu pentru a nu ne alege cu dureri de stomac sau indigestie.

O serie de mituri pe care le-am respectat chiar cu sfinţenie mai ales copilărie au fost analizate de oamenii de ştiinţă, care le-au infirmat fără nici un fel de ezitare, relatează tgcom.it.

Chiar dacă pentru mulţi dintre noi este vorba de obiceiuri care datează încă din copilărie, pentru medicii pediatri Rachel C. Vreeman şi Aaron E. Carroll, de la Indiana University School of Medicine, acestea sunt adevărate mituri care trebuie „demascate“ şi de care este obligatoriu să scăpăm. „Este corect ca oamenii să se întrebe «de ce», atunci când cineva le impune să nu facă ceva, chiar dacă acel cineva este medic sau părinte. Există multe avertismente false printre adolescenţi, iar munca noastră a constat în descoperirea acestor mituri“, a explicat Vreeman.

De exemplu, de câte ori nu ni s-a spus să evităm să mâncăm seminţele de la pepenele verde, pentru că riscăm să ne alegem cu dureri la stomac. Lucrurile nu stau însă tocmai aşa. Potrivit cercetătorilor, „organismul nostru, în loc să îi digere, îi ignoră. Altfel spus, seminţele traversează intestinul, fără să provoace nici un fel de daune. În cazul în care cineva ar trebui să mestece şi să mănânce fiecare sămânţă, singurul pericol ar putea să fie un exces de grăsim şi calorii. De altfel, seminţele de pepene roşu sunt consumate în multe locuri din lume, precum Nigeria şi China“.

Meduze periculoase

Alt mit, cel puţin la fel de celebru, este cel potrivit căruia atunci când ne înţeapă o meduză, cel mai bun tratament este propria urină. Din câte se pare însă, ideea împămân

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 51 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 29 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°