Într-un comunicat remis presei în 5 iulie conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) „îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de invocarea, de către lideri politici sau formatori de opinie, a unor evenimente tragice din trecut pentru a caracteriza acţiuni politice sau decizii ale Justiţiei de astăzi".
Pe cei de la IICCMER îi deranjează faptul că anumiţi oameni politici sau lideri de opinie fac trimitere la mineriadele de la începutul anilor '90, la lovitura de stat din martie 1945, în urma căreia a fost instalat guvernul Groza etc. La prima vedere, este într-adevăr o exagerare. La o privire mai atentă însă ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în România trezeşte indignare şi nelinişte.
Eliminarea într-un timp record a primelor trei persoane din conducerea României - a şefilor de la Camera Deputaţilor şi Senat şi a însuşi preşedintelui ţării - seamănă cu o lovitură de stat. Dacă schimbarea celor doi conducători ai Legislativului de la Bucureşti era logică şi oarecum firească, în sensul că a apărut o nouă majoritate parlamentară, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, cu 256 de voturi din cele 372 valabil exprimate, ridică multe semne de întrebare.
E adevărat că însuşi Băsescu a afirmat, în luarea sa de cuvânt de la Palatul Cotroceni, la câteva ore de la votul Parlamentului, că există o prevedere în Constituţie în acest sens, dar suspendarea primului om în stat trebuie să aibă aibă motive întemeiate. Or, cele invocate de către USL trădează mai degrabă o răzbunare politică. Şi, culmea, pe post de preşedinte interimar - până la deznodământul referendumului din 29 iulie - va fi nimeni altcineva decât Crin Antonescu, cel mai chiulangiu parlamentar român, devenit prin voia întâmplării preşedinte al Senatului.
Mai gravă, din perspectiva statului de drept, este încercarea premierului Victor