Costurile de finanţare ale Spaniei şi Italiei au ajuns ieri mai mari decât cele ale Irlandei, ţară forţată să ceară ajutor financiar internaţional, iar euro s-a depreciat la minimul ultimilor doi ani în raport cu dolarul, subliniind astfel incertitudinile care apasă asupra unei Europe încolţite de criză şi în care liderii se chinuie să găsească o ieşire.
Presiunile pe euro, pe randamentele obligaţiunilor spaniole şi italiene vin în contextul în care pieţele aşteaptă soluţii clare de la liderii europeni pentru a scoate din criză zona euro, a cărei economie contemplează recesiunea. Miniştrii de finanţe din uniunea monetară s-au întâlnit ieri la Bruxelles pentru a rezolva problemele lăsate fără răspuns la summitul UE de la sfârşitul lunii trecute. Pieţele, obişnuite cu soluţii prea vagi şi fără aplicare imediată, sunt ca de obicei sceptice.
Euro a atins ieri 1,2251 dolari pe unitate ieri, cel mai redus nivel de după iulie 2010, potrivit Bloomberg.
Randamentele obligaţiunilor spaniole cu scadenţa la zece ani au ajuns la 7,019%, iar yieldurile titlurilor italiene au atins 6,128%. Spre comparaţie, obligaţiunile irlandeze cu aceeaşi maturitate aveau ieri un randament de 5,95%.
"Se pare că pieţele vor hăitui Spania până când aceasta va ceda", a afirmat un analist pentru Thomson Reuters.
În aceste condiţii, Germania a rămas cel sigur loc din zona euro, atât de sigur încât investitorii sunt dispuşi să plătească pentru "privilegiul" de a împrumuta acest stat, notează The Telegraph.
Germania a vândut luni obligaţiuni pe şase luni de 3,29 miliarde euro, la un randament negativ record de 0,034%.
"Euro se va îndrepta probabil spre 1,21 dolari pe unitate în următoarea săptămână şi jumătate", anticipează Andrew Su, analist la Compass Global Markets.
Liderii europeni au decis la summitul din iunie să relaxeze condiţiile pentr