Patrulele Poliţiei de Frontieră Arad care supravegheau graniţa au observat, cu ajutorul aparatelor de termoviziune, două grupuri de persoane care se deplasau pe jos spre frontiera cu Ungaria, în apropiere de Nădlac, pornind în urmărirea lor.
"Cele două grupuri au fost prinse la aproximativ 200, respectiv 250 de metri faţă de linia de frontieră. Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului, iar în urma verificărilor s-a stabilit că este vorba de doisprezece cetăţeni algerieni", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu.
Toţi cei 12 migranţi sunt bărbaţi, iar printre ei se află şi un minor de 17 ani. Străinii sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.