Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţia de la Fisc: amante, petrol şi agenţi secreţi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 iulie 2012 · ·

Scandal şi cătuşe la şefi a Fiscului. Înalţi funcţionari publici şi un ofi ţer din serviciul secret al MAI au fost interceptaţi când protejau reţelele de trafi canţi de petrol să dea iama în bugetul statului. Sursa: CODRIN PRISECARU

Înalţi funcţionari şi statului român sunt implicaţi într-unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din ultimii ani. Este vorba de o evaziune fiscală cu produse petroliere de aproape 16 milioane de euro.

DNA l-a pus sub acuzare pe fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprjinirea unui grup infracţional organizat. Blejnar a respins ieri ferm orice implicare a sa în această afacere.

Procurorii au reţinut 11 membri ai reţelei, în frunte cu Viorel Comăniţă, fostul şef al vămilor, şi comisarul Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa. Aseară, după audieri, Comăniţă a fost eliberat şi a primit interdicţia de a părăsi ţara. Secăreanu şi alte şapte persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile.

Unul din stâlpii de bază ai reţelei ar fi fost Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, în prezent dispărut.

Familia evazionistă

Procurorii cer, astăzi, arestarea în lipsă a acestuia şi a altor cinci persoane, printre care soţii Diana şi Radu Nemeş. Familia Nemeş ar fi fost una dintre principalii beneficiari ai evaziunii fiscale prin intermediul mai multor societăţi "fantomă".

Reţeaua ar fi fost pusă la punct de Nemeş cu ajutorul soţiei şi a amantei sale, Isabela Vlase. Zeci de firme fantomă erau conduse de tineri săraci, care în schimbul unor salarii lunare de 800 de lei acceptau să fie administratori de paie.

"Mai am nevoie de un băiat pentru o firmă. E ok firma, o ţin, nu are probleme", comunicau evazioniştii. Gruparea îşi lua mai multe măsuri de precauţie: limbaj codificat şi folo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 57 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°