Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, pe parcursul a trei zile hunedorenii au solicitat ajutorul medicilor specialişti, sunând la Ambulanţă sau SMURD de circa 460 de ori. Vârstincii și bolnavii cronici sunt cei mai afectați de temperaturile ridicate.
Potrivit medicilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara,cele mai frecvente cazuri au fost persoane cu afecţiuni cardiovasculare, respiratorii, sau accidente vasculare, crize de anghină pectorală şi leşinuri. "Apelurile primite au fost cu precădere de la persoanele în vârstă”, a spus Valeria Filimon, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Hunedorenii se pot răcori sau primi ajutor medical în cazul în care au de suferit din cauza caniculei de la punctele special amenajate de către autorităţile locale din municipii sau oraşe. Aproape 45 de astfel de puncte de prim ajutor sau de distribuire a apei au fost organizate de primării din judeţ, fiind amplasate în Deva, Hunedoara, Călan, Haţeg, Petrila, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Aninoasa, Brad, Orăştie, Simeria, Geoagiu sau Uricani. Acestea se află cu precădere în locuri aglomerate precum parcuri, spitale, şcoli, centre şi cabinete medicale.
Codul galben de caniculă continuă
Potrivit unei atenţionări de cod galben emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, valul de caldură va persista în regiunile vestice, sudice şi estice, unde temperaturile maxime vor atinge frecvent valori de 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80. Aceste temperaturi vor persista până astăzi inclusiv, iar meteorologii nu exclud posibilitatea ca acestea să continue şi în zilele următoare.