Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voicu: Situaţia de la CSM urmăreşte mularea acţiunilor instituţiilor pe temele anunţate de Băsescu

Publicat in Adevarul, miercuri 11 iulie 2012 ·

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, miercuri, la sediul USL, că situaţia de la CSM reprezintă o acţiune de dezinformare, care urmăreşte acoperirea temelor reale ale campaniei referendumului şi mularea unor acţiuni ale instituţiilor statului pe temele anunţate deja de Traian Băsescu.

„Asistăm la o campanie de dezinformare cu două obiective: primul ar fi acela de a acoperi ceea ce considerăm noi a fi temele reale ale acestei campanii de referendum - situaţia economică, tăierile de pensii, de salarii, închiderile de spitale - şi al doilea - acela de a mula nişte acţiuni ale unor instituţii ale statului pe teme de campanie deja anunţate de domnul preşedinte Traian Băsescu", a spus Voicu.

El a precizat că, în realitate, situaţia de la CSM poate fi rezumată la doi oameni care „bârfeau" între ei despre funcţiile pe care şi-ar dori să le ocupe. „Am văzut că e vorba de doi oameni care bârfeau între ei ce şi-ar dori să ocupe şi de o invitaţie la cefea. Este ridicol", a spus Voicu.

El a precizat că a remarcat faptul că premierul Victor Ponta a cerut fără ezitări publicarea tututror documentelor care ar putea să aibă legătură cu persoana sa, el arătând că, momentan, „această publicare include o ceaşcă de cafea"."„Pare a fi hazliu, dar nu este, pentru că sunt instituţii ale statului care sunt agenţi de campanie ai domnului preşedinte Traian Băsescu", a spus Voicu.

Întrebat dacă în USL s-au purtat, totuşi, negocieri privind numrea în funcţia de Procuror General, Voicu a infirmat acest lucru.

„Nu am asistat niciodată la vreo discuţie în interiorul USL pe o temă de acest gen. Nu intră în atribuţiile partidelor politice nici măcar să se gândească la aşa ceva. Procedura este clar descrisă şi fără îndoială că va fi respectată", a spus Voicu.

Premierul Victor Ponta a anunţat că solicită oficial Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să publice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Mai multe județe din țară se află sub cod galben și portocaliu de inundații

Ziua Constanta acum 30 minute
Hidrologii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis o avertizare de inundații valabilă pentru mai multe județe din țară. Astfel, în intervalul 06.06.2025 ora 12:00 – 07.06.2025 ora 12:00, mai multe județe din țară se a

David Beckham va primi titlul de cavaler din partea regelui Charles

News.ro acum 21 minute
David Beckham urmează să primească titlul de cavaler în cadrul ceremoniei ocazionată de aniversarea Regelui Charles. Fostul fotbalist va deveni Sir, iar soţia sa, Victoria Beckham, creatoare de modă şi fostă membră Spice Girls, va purta numele Lady

VIDEO Călin Georgescu, la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a mers vineri, 6 iunie, la Parchetul General, unde procurorii l-au anunțat că au decis să-i prelungească controlul judiciar cu încă 60 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni, transmite Agerpres

Președintele Nicușor Dan a promulgat LEGEA care interzice vânzarea articolelor pirotehnice către minori

Gandul acum 51 minute
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care interzice vânzarea articolelor pirotehnice către minori și către persoane neautorizate, dar și pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă regulile de utilizare a petardelor și a artificiilo

Rușii riscă închisoarea dacă dau un popular examen internațional de limba engleză. „Organizația este nedorită”

HotNews acum o ora
Postul rusesc Russia Today, controlat de stat, avertizează cetățenii că pot fi trași la răspundere penală pentru susținerea examenului internațional de limba engleză IELTS. Testul este gestionat de British Council, care în Rusia e considerată prin l

Kievul susţine că a lovit două aerodromuri militare ruseşti

G4Media acum o ora
Armata ucraineană a afirmat vineri că a bombardat „cu succes” două baze aeriene din Rusia în timpul nopţii, la mai puţin de o săptămână după un atac major al dronelor ucrainene asupra aerodromurilor militare ruse, informează AFP şi Reuters, potrivit

Ministerul Dezvoltării: Aproape ȘAPTE milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetăţeni

Gandul acum 39 minute
Aproape şapte milioane de hectare au fost cadastrate gratuit pentru cetăţeni, prin proiecte finanţate în general din fonduri europene. De asemenea, ANCPI are în derulare lucrări în peste 2.700 de unităţi-administrativ teritoriale. „Agenţia Naţională

RECOMANDĂRILE FMI pentru România: Renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor și a impozitului pe dividende

Gandul acum 2 ore
O echipă de experți de la Fondul Monetar Internațional au publicat vineri un set de recomandări pentru reformarea sistemului de taxe din România și transferului poverii fiscale dinspre taxarea muncii spre taxarea consumului și, într-o mai mică măsur

Preşedintele Nicuşor Dan vizitează săptămâna viitoare Centrul de Instruire Întrunită „Getica”, împreună cu Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei

G4Media acum 20 minute
Preşedintele Nicuşor Dan vizitează, marţi, Centrul de Instruire Întrunită „Getica”, împreună cu Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Anunţul

Incident indecent în Parcul Central din Timișoara. Bărbat surprins de polițiștii locali în timp ce se autosatisfăcea sexual

Press Alert acum 15 minute
Un bărbat de 38 de ani, identificat ca P.D., a fost reținut aseară de Poliția Locală Timișoara după ce a fost surprins în flagrant, în Parcul Central (Anton Scudier), în timp ce se automulțumea sexual în public. Incidentul, petrecut în jurul orei 21

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/30°
dum.

16°/30°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/24°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/24°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/29°
lun.

15°/22°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/36°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/32°
lun.

15°/25°