Se spune despre marii lideri ai unei tari ca si-au implinit destinul dupa ce au unit natiunea intr-o singura vointa, pe care au stiut apoi sa o conduca catre mari realizari.

Chiar si un politician modern, care tinde prea des sa devina cumva un tehnocrat, pentru a fi un mare conducator, are nevoie de acel ceva cu ajutorul caruia sa adune la un loc, sub un mare proiect, intreaga natiune in fruntea careia s-a plasat. Romania a avut asa ceva de-a lungul istoriei.

Dupa aproape opt ani de mandat, aproape de capatul drumului, Traian Basescu se afla in punctul cel mai critic al vietii sale. Niciodata invins in vreo lupta electorala, risca de data asta sa paraseasca rusinos si umilit politica.

Dupa doua mandate (aproape) consecutive de presedinte, Traian Basescu lasa in urma sa doar ura. O ura care a dezbinat pentru o buna bucata de vreme societatea si clasa politica. Indiferent daca va pleca definitiv de la Cotroceni sau va reveni in plina glorie, in urma sa nu vor ramane decat suflete parjolite.

Pensionari cu ochii bulbucati de saracie, bugetari cocosati de birocratie si coruptie, scoli unde nu se mai invata si spitale unde intri sanatos si iesi bolnav.

Societatea romaneasca in sine pare un mort viu. Nu am ajuns aici din cauza lui Traian Basescu, asa cum s-ar grabi sa jure toti cei care astazi ar da orice sa il vada dus definitiv. Dar pacatul lui este cumva mai mare si sta la baza acestui esec general. Proiectul sau a dezbinat romanii asa cum nu a mai facut-o nimeni pana acum.

Traian Basescu nu a facut istorie cu romanii, pentru ca si-a jucat intotdeauna cu prioritate mai intai mizele personale. Or, asta i-a ocupat tot timpul si noua intreaga viata.

Daca romanii il vor alunga definitiv pe 29 iulie de la Cotroceni, peste ani si ani, acest ultim act al carierei sale prezidentiale va ramane in