● Oslo, 31 august (Norvegia, 2011), de Joachim Trier.
Un succes de critică la Cannes, Oslo, 31 august e cel de-al doilea film al regizorului norvegian de origine daneză Joachim Trier. Inspirat dintr-un roman existenţialist publicat în 1931, sub titul Le feu follet, de viitorul sinucigaş Pierre Drieu la Rochelle (care fusese inspirat la rîndul lui de sinuciderea poetului dadaist Jacques Rigaut), filmul prezintă deambulările unui bărbat de 34 de ani (ultimii – petrecuţi prin clinici), care nu-i mai poate vedea vieţii nici un rost, printr-un Oslo mîngîiat de ultimele raze de soare ale verii.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! Lumina asta blîndă primeşte un loc privilegiat în arsenalul de mijloace artistice al lui Trier: acesta îi speculează asocierile cu idile tinereşti care s-au dus odată cu ultimele zile de dormit în iarbă şi de plecat de la petreceri pe biciclete, pe străzi care încă nu s-au răcit de la asfinţitul soarelui, în căutarea unui loc de unde răsăritul să se vadă bine. Astfel, împărţind o bicicletă cu o fată (ea în faţă, el în spate), protagonistul merge pe urmele unei alte biciclete, împărţite, tot aşa, de o fată şi un băiat, iar acesta din urmă trage în ei cu un extinctor furat de la petrecere, producînd norişori care tot înghit bicicleta urmăritorilor: lipsită de orice sunet, e una dintre cele mai evocative imagini ale lui Trier. Ca şi cealaltă versiune cinematografică a Focurilor vii (traducerea românească a titlului lui Drieu), realizată de Louis Malle în 1963, Oslo, 31 august e o elegie. Versiunea Malle era bîntuită de Scott Fitzgerald, ale cărui cărţi ocupau un loc vizibil în încăperea protagonistului. Versiunea Trier nu e cu nimic mai puţin literară (vechiul prieten pe care-l vizitează protagonistul e un filolog, el însuşi a publicat cu ani în u
