Organizat în cele mai mici detalii, cantonamentul lui City i-a costat pe şeici 250.000 de euro
Un titlu câştigat în prelungiri n-ar putea să însemne decât un mare ajutor din partea Divinităţii. Aşa că Roberto Mancini încearcă acum să-şi plătească o mică parte din datorie. După ce a vizitat celebra biserică din Medjugorje (Bosnia), imediat după finalul sezonului din Premier League, antrenorul lui City şi-a dus acum echipa într-un cantonament special, în Alpii Austrieci.
Fără starurile care au participat la EURO, dar cu Pantilimon printre cei prezenţi, campioana Angliei a debarcat luni în sătucul austriac Seefeld (17 km de Innsbruck). Hotelul "Klosterbrau", unde sunt cazaţi Panti&Co., are o istorie extrem de interesantă. Cu o vechime de 500 de ani, clădirea a funcţionat ca o mănăstire, până să fie transformată într-un stabiliment de cinci stele! Cei de la "Daily Mirror" au reuşit să pătrundă în "casa" lui City pentru următoarele două săptămâni şi au oferit detalii incredibile despre cum sunt trataţi elevii lui Mancini.
Nu mai trage clopotele, Mitică!
"Cetăţenii" au ocupat 54 de camere duble (din cele 94 ale hotelului), au propria sală de mese şi o sală specială de masaj. Cum odihna este cea mai importantă, oficialii lui City au comandat, de la o fabrică din Roma, saltele speciale şi pilote de vară, lucrate manual, la un cost de 1.000 de euro fiecare. Camerele sunt înţesate cu antichităţi şi picturi vechi, iar cele mai speciale au paturi uriaşe cu baldachin.
Clubul a organizat totul în cel mai mic amănunt, iar gazdele le-au aprobat toate cererile. Mai puţin una. "Cetăţenii" au încercat să-l convingă pe preotul de la o biserică din apropiere să nu mai bată clopotele în fiecare zi (operaţiune care are loc la orele 8, 9 şi 10 dimineaţa), pentru a nu mai tulbura liniştea jucătorilor, dar au fost refuzaţi. În total, cantonamentul din Austria i-