Dacă dai un search printre posturile (tv sau radio) muzicale de pe la noi ai toate șansele ca o zi întreagă să auzi ceva, greu încadrabil în această maaare familie care se numește muzică. Un soi de zgomot egal și uniform, obositor, lipsit de valoare în ceea ce privește versurile sau muzica, obsesiv și consumator de neuroni și-a făcut de câțiva ani obiceiul să ocupe toate topurile de muzică de la noi. Cuvintele care apar cel mai des sunt: seniorita, mamasita, your body, kiss, just one, the one, only one, shake it, move it, etc. Și multe onomatopee. Când vine vorba de văzut ceva …e chiar mai rău. Dacă nu sunt gagici nu este veselie, dacă nu este veselie nu se mai cheamă muzică de vară, dacă nu e muzică de vară atunci nu e destul de comercială, dacă nu e comercială de ce să ne mai agităm? Zău că problema nu stă în minusculele slipuri și sutiene de pe marginea piscinei. Nici măcar în apa verde, albastră, lipede și scânteietoare a piscinelor sau a mărilor. Nici în soarele privit prin ochelarii de soare de firmă. Problema este că nu putem să ieșim din asta. Nici noi, nici ei – cântăreții și nici DJ-ii care oricum nu prea au de ales decât dacă lucrează pentru un post nișat. Pentru o gură de aer proaspătă fără ulei de soare și tanga vă propunem trei clipuri (via Les Inrocks) pentru vara asta, ce-i drept necomerciale, vreți?
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Dacă dai un search printre posturile (tv sau radio) muzicale de pe la noi ai toate șansele ca o zi întreagă să auzi ceva, greu încadrabil în această maaare familie care se numește muzică. Un soi de zgomot egal și uniform, obositor, lipsit de valoare în ceea ce privește versurile sau muzica, obsesiv și consumator de neuroni și-a făcut de câțiva ani obiceiul să ocupe toate topurile de muzică de la noi. Cuvintele care apar cel mai des sunt: seniorita, mamasita, your body, kiss, just one, the