Grădina Botanică din Jibou îşi aşteaptă în săptămânile următoare vizitatorii cu o realizare la care au contribuit, în egală măsură, natura şi tehnica: nufărul amazonian, care înfloreşte aici în bazinele exterioare, graţie unor instalaţii de încălzire a apei.
O impunătoare specie de nuferi, originară din zona fluviului Amazon, şi-a găsit, de curând „casă” la Jibou, la Grădina Botanică, în bazinele amenajate în zona Grădinii Japoneze. Este vorba despre Victoria Regia Amazonia, nufărul despre ale cărui frunze foarte mari, cu marginile îndoite în sus, se spune – în teritoriile de orgine – că pot susţine greutatea unui bebeluş. Grădina Botanică din Jibou este singurul loc din România în care acest nufăr creşte afară, în bazine exterioare, iar acest lucru este posibil graţie intervenţiei tehnicii.
„Folosind panouri solare, reuşim să încălzim apa din bazinul exterior, în inele în jurul plantei”, ne explică directorul grădinii, Cosmin Sicora. Această specie exotică de nufăr are nevoie de o temperatură a apei de aproximativ 27 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că este nevoie de încălzirea apei din bazin cu până la 5 grade. Prima încercare de aclimatizare s-a făcut, experimental, anul trecut, iar acum, că s-a văzut că funcţionează, nu mai rămâne decât de aşteptat perioada de înflorire.
Potrivit lui Sicora, aceasta ar avea loc în cel mult două – trei săptămâni. „Au apărut deja frunzele, mai trebuie să apară şi bobocii”, precizează el.
Cei ce vin la Jibou pentru a vedea nuferii aduşi tocmai din zona Amazonului mai pot vizita şi serele în care sunt expuse plante tropicale şi subtropicale, grupate în funcţie de ţara de origine. Palmierii au propria lor aripă, la fel ferigile şi plantele mediteraniene: măslinul, mirtul, dafinul, lămâiul şi portocalii. În sera plantelor australiene, pot fi întâlnite exemplare de Ficus sau