Romaniţa şi fiul ei au mers la film, iar creatoarea încearcă să fie o mamă model deşi este accidentatăŞi nu neapărat pentru că stă în soare ci pentru că are mâna în ghips. Creatoarea a fost victima unui accident minor în parc, motiv pentru care se chinuie să facă toate treburile în timp ce are mâna bandajată. Ba mai mult, fiul ei o susţine şi numără zilele până când mama lui va scăpa de ghipsul care îi dă bătăi de cap.
"Eram cu Albert în Herăstrău, eu cu rolele, el cu bicicleta. La un moment dat, am intrat pe o rampă şI n-am ştiut cum să mă opresc, aşa că m-am aruncat, că n-avea cine să mă prindă. Mai era şI varianta de a mă arunca peste un copac, dar am zis că nu e bine. M-am ales cu un cot julit şI cu unul rupt. Cu mâna înfăşurată în prosop m-am dus imediat la Spitalul de Urgenţă, iar medicul mi-a zis că trebuiă să ţin mâna în ghips timp de trei săptămâni. Fix de mâine într-o sătămână îmi dau bandajul jos, abia aştept, că nu mai rezist. Albert e înnebunit, numără zilele până se termină perioada asta de coşmar. Mi-a zis că vrea şI să semneze ghipsul, dar nu îl las, i-am zis că facem asta în ultima zi. E foarte greu, dar m-am obişnuit, ce să fac. Am fost şI la magazin, am făcut şI treabă. Viaţa mi-a dat o lecţie şI mă gândesc cât de rău ar fi cu piciorul în ghips, Doamne fereşte! Acum strâng din dinţi şI încerc să rezist, deşi e foarte greu, pe căldurile astea", a povestit Romaniţa, pentru CANCAN.
Romaniţa şi fiul ei au mers la film, iar creatoarea încearcă să fie o mamă model deşi este accidentatăŞi nu neapărat pentru că stă în soare ci pentru că are mâna în ghips. Creatoarea a fost victima unui accident minor în parc, motiv pentru care se chinuie să facă toate treburile în timp ce are mâna bandajată. Ba mai mult, fiul ei o susţine şi numără zilele până când mama lui va scăpa de ghipsul care îi dă bătăi de cap.
"Eram cu Albert în He