Procurorul învinuit George Bălan a declarat, la RTV, că nu i s-a efectuat nicio percheziție la birou și că nici nu a fost chemat la DNA și a subliniat că va răspunde oricăror capete de acuzare în fața celor care le aduc și nu în fața presei.
„Voi răspunde direct acuzațiilor ce mi se aduc celor care le fac și nu presei", a spus Bălan.
Fostul membru suspendat din CSM a mai spus că a susținut întotdeauna practicile obiective de numire în funcțiile publice și a militat întotdeauna pentru criterii de competență.
„Eu m-am implicat public în vederea asoptării unor proceduri obiective în obținerea funcțiilor publice, pe criterii de competență. Aceasta a fost poziția mea", a mai spus Bălan.
Potrivit declarațiilor, la biorul lui Bălan nu s-a efectuat nicio percheziție și nici nu a fost chemat la DNA. Bălan a negat categoric că s-ar fi întâlnit cu ministrul Justiției, Titus Corlățean, zilele acestea, aceasta fiind, se pare, una dintre probele împotriva procurorului.
George Bălan a refuzat, de asemenea, să comenteze hotărârea CSM de a-l suspenda din funcție.