Vorbeam zilele acestea în Piaţa Victoriei dacă e inutil ce facem noi, cei care venim acolo, seară de seară. Nu e! Şi în ’90 a fost greu. Şi atunci au rîs de noi, la început. La primul protest la care am fost, în ianuarie ‘90, cînd am ieşit pe stradă să strigăm “Jos comunismul”, “Jos Iliescu”, “Nu mai staţi în casă/ Morţii nu ne lasă”, am luat-o pe bulevard, de la Piaţa Victoriei, de la Romană, spre Universitate. Şi am fost huiduiţi de la geamuri, scuipaţi, s-a aruncat cu pungi cu apă, cu borcane. Eram tineri absolvenţi, alături de mulţi, foarte mulţi studenţi. Cel mai tare ne durea că rîdeau de noi, ne luau la mişto, ne batjocoreau. Nu străinii. Prietenii, familia.

Apoi a început Piaţa Universităţii. Singura. Cea adevărată. Şi am ajuns mii, zeci de mii, suta de mii. Nu mai eram singuri. Iar cheia, credeţi-mă, au fost doi artişti. Paţurcă şi Sterian. Cristian Paţurcă era foarte cunoscut în underground şi printre revoluţionari. Valeriu Sterian era o supervedetă. Fără ei, n-ar fi fost nimic. Fără doi mari artişti cu conştiinţă. Ei au închegat totul, prin cîntecele lor. Nu, nu l-am dat jos pe Iliescu. A cîştigat primele alegeri, din ’90, cu 87%. 20 Mai, Duminica Orbului. Dar dacă nu eram în stradă, mii, zeci de mii, suta de mii, mafia comunistă ar fi făcut de-atunci exact ce face USL acum. Dar am fost. Şi mafioţii au făcut pe ei, în loc să facă dictatura la loc. Am avut, totuşi, democraţie.

Pe atunci, noi eram trei băieţi care absolviseră Medicina. Ducu Hâncu, Andrei Iliescu, Bogdan Duţu. Ne-am zis Grupul D.A.B., iniţialele prenumelor. Din anii ’80, dădeam spectacole la clubul IMF, la Farmacie, în spatele Sălii Dalles, deep underground. Aveam, însă, şi 500 de oameni la spectacole. Am fost ameninţaţi cu exmatricularea, cu arestarea, cu toate alea. După Revoluţie, n-am putut să stăm deoparte.

Ne-am apucat iar, tot underground. Ne chemau studenţii, fiind