Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Ştrandul Municipal debutează Turneul Naţional de Beach Volley

Publicat in Bihoreanul, miercuri 11 iulie 2012 ·

La Ştrandul Municipal din Oradea se vor desfăşura în această săptămână întrecerile ediţiei a XVI-a a Turneului Naţional la Volei pe plajă.

Competiţia, adresată exclusiv fetelor, va reuni la start 18 sau 19 echipe din întreaga ţară, după cum susţin organizatorii, adică Clubul Sportiv Beach Volley Transilvania Oradea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor şi Federaţia Română de Volei.

Competiţia va debuta joi de la ora 10, când este programată şedinţa tehnică, urmată 30 de minute mai târziu de primele jocuri din calificări. Întrecerile vor continua toată ziua de joi până la ora 21.

Vineri, de la ora 10 va avea loc deschiderea oficială, urmată în intervalul orar 10.30 - 21.00 de meciuri pe tabloul principal.

Şi sâmbătă între orele 9-16 vor avea loc meciuri pe tabloul principal, urmate de prima semifinală, cu începere de la ora 16. De la ora 17 vor avea loc jocuri şi concursuri cu premii promoţionale din partea sponsorilor, urmate de semifinala a doua, de la ora 17.30.

Duminică, în ultima zi, de la ora 10 va avea loc finala mică, urmată de alte jocuri şi concursuri cu premii promoţionale din partea sponsorilor. Finala mare va debuta de la ora 12.30, iar festivitatea de premiere va fi efectuată cu începere de la ora 14.

Echipele participante vor fi din oraşe precum Sighetul Marmaţiei, Satu Mare, Cluj, Arad, Timişoara, Lugoj, Reşiţa, Bucureşti şi Oradea.

Din Oradea vor participa două echipe, una formată din Sorina Buz şi Anca Nicolau, care se numără şi printre favorite, iar cealaltă alcătuită din surorile Iuliana şi Mariana Fâcă.

După cum susţine Radu Negruţ, unul dintre organizatori, o echipă din Bucureşti este însă principala favorită la câştigarea turneului.

Premiile competiţiei sunt în valoare de 2000 de euro, "în numerar şi promoţii", după cum a precizat preşedintele CS Beach Volley Transilvania, Simka Adam.

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 59 minute
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°