S.O.S. Încă un membru al zonei euro le cere vecinilor de continent colacul de salvare
În urmă cu peste 50 de ani, Lawrence Durrell a locuit o perioadă în Cipru, pe vremea când se afla încă sub ocupație britanică. Ulterior, asemuia acei ani cu niște „lămâi amare“. Cipru este un stat micuț, însă în istoria sa economică se regăsesc câteva adevăruri acide pe care liderii europeni nu le pot ignora. Guvernul de la Nicosia a încercat săptămâni la rând să facă rost de bani ca să-și recapitalizeze cea de-a doua bancă de pe piață, doborâtă de restructurarea datoriilor Greciei, din martie. Exclusă de pe piețele internaționale de capital, Cipru a căutat să obțină un nou împrumut de la guvernul rus, de la care obținuse anul trecut 2,5 miliarde de euro. Dar pe 25 iunie, aceeași zi în care Spania a cerut formal un credit de 100 de miliarde de euro pentru a-și salva sistemul bancar, Cipru a cedat și a apelat la fondurile de salvare ale zonei euro.
Făcând un scurt calcul, deci, cinci din cele 17 state membre au cerut deja ajutor.
Privind de la distanță, acest eveniment aproape că nu merită menționat. Cipru este atât de mic, încât abia îl vezi pe hartă, are o populație de doar 800.000 de oameni și un PIB de 18 miliarde de euro, sub o zecime din cel al altei economii mici, cea a Greciei. Chiar și dacă ar primi mai mult de jumătate din PIB - surse cipriote menționează că ar fi nevoie de zece miliarde de euro - impactul asupra Mecanismului European de Stabilitate, în care s-au strâns 500 de miliarde de euro, ar fi infim. Doar că eșecul acestui stat mărunt nu poate fi trecut cu vederea.
Cât de penibilă coincidență că tocmai acum Cipru a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene: este pentru prima dată de la începutul crizei când frâiele UE sunt ținute de un stat care apelează la ajutorul de urgență. Apoi, problemele țării nu fac decât să contrazică, la fel cu
