Cetatea Alba Iulia ar putea rămâne fără cel mai interesant punct de atracţie turistică: Garda Cetăţii. Reprezentanţii firmei Grup Corint SA au anunţat oficial că nu îşi mai permit din punct de vedere financiar să susţină plata salariilor celor 30 de membri ai Gărzii şi că, în lipsa unei susţineri din partea administraţiei locale, vor renunţa la ceremonial începând cu 15 iulie 2012.
”Începând din luna aprilie 2009 și până în prezent societatea noastră a inițiat, a investit și a desfășurat zilnic, indiferent de anotimp, spectacolul schimbului de gardăla porțile Cetății. Acest spectacol a generat societății noastre costuri indirecte în investiția de bani, respectiv uniforme, arme, echipamente și cai și de asemenea, retribuția lunară a personalului pentru cei 30 de salariați în medie. Din toate aceste cheltuieli, în baza contractului de servicii, dumneavoastră ne-ați decontat serviciile pentru lunile iulie, august și septembrie”, afirmă Daniel Sabău, președintele Consiliului de Administrație al SC Grup Corint SA într-o adresă înaintată Consiliului local Alba Iulia. Reprezentanţii societăţii solicită Primăriei decontarea costurilor financiare cu Garda Cetăţii.
Primăria de acord, decizia la Consiliul local
Consilierii locali au analizat solicitarea Grup Corint SA şi au amânat luarea unei decizii până la prezentarea unor documente din care să rezultă cheltuielile financiare. În şedinţa următoare va fi prezentat un proiect de hotărâre privind posibilitatea ca Primăria să preia o parte din cheltuieli.
Primarul Mircea Hava s-a declarat de acord cu suportarea unei părţi din costurile de funcţionare a Gărzii Cetăţii. „Printr-o hotărâre de Consiliu se poate prelua o parte din cheltuielile de acolo. E criză şi acolo. Trebuie să hotărâm. Lăsăm să se demonteze tot ce s-a făcut prin acest punct de atracţie pentru Cetate sau gândim că este po