Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacolul 'Dom Juan' de Moliere, montat de Victor Ioan Frunza la Sala ArCuB

Publicat in HotNews, miercuri 11 iulie 2012 ·

Spectacolul 'Dom Juan' de Jean Baptiste Poquelin de Moliere, în montarea lui Victor Ioan Frunză, va avea primele reprezentanţii pe scena Salii ArCuB din Bucuresti joi, 12 şi vineri, 13 iulie, de la ora 19,00, informeaza site-ul institutiei.

Mai mult de 3.000 de opere teatrale şi muzicale au adus pe scenă mitul lui Don Juan. Moliere, Mozart, Byron, Puskin, Shaw, Kierkegaard, Max Frisch, Strauss sau Montherland i-au conferit un statut canonic. În montarea lui Victor Ioan Frunză, Don Juan este omul care nu admite ordinea prestabilită a lumii, iar istoria seducătorului prin excelenţă este asociată unei policromii tematice: trădarea, destinul, moartea, banii, paternitatea şi bătrâneţea.

Potrivit comunicatului ArCuB, pe lângă punerea în scenă a celebrului mit, spectacolul reprezintă şi un experiment vizând reabilitarea valorilor breslei teatrale, dezvoltarea artei actorului şi a relaţiei dintre Teatru şi Cetate.

Montarea piesei „Dom Juan” s-a derulat în paralel cu o cercetare asupra policromiei intrepretative; spectacolul are trei versiuni distincte, cu distribuţii multiple iar spectatorii vor putea vedea trei viziuni diferite asupra rolului Dom Juan, datorate actorilor George Costin, Adrian Nicolae şi Alexandru Ion; două interpretări radical diferenţiate ale personajului Sganarelle, realizate de Sorin Miron şi George Costin. Rolul Pierrot, de asemenea, în trei interpretări distincte: Vlad Purdel, Adrian Nicolae şi Sorin Miron. „Victimele” lui Dom Juan – Charlotte, Mathurine şi Dona Elvire – au şi ele câte două interpretări, aduse în scenă de Nicoleta Hâncu şi Sabina Brânduşe. Actorul Marius Bodochi are o apariţie specială în rolul Dom Louis, tatăl lui Dom Juan.

Decorul şi costumele sunt semnate de Adriana Grand, în timp ce direcţia de scenă este asigurată de Victor Ioan Frunză.

Biletele pot fi achiziţionate de la Ca

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 42 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°