M-a sfătuit un prieten într-o seară (venea de la ştrand şi se ducea la terasă): Nu te mai agita atât, că oricum nu ai de câştigat nici de la unii, nici de la alţii!
Oricum, n-o să schimbi tu lucrurile în ţara asta. Lasă-i să se bată între ei, ce-ţi pasă dacă se dau jos unii pe alţii? Stai deoparte, trăieşte-ţi viaţa! Şi a sorbit tacticos din berea care începuse să se încălzească.
Îl dezamăgesc pe amicul meu: nu pot sta deoparte când ţara - da, ţara! - se află în pericol. Nu dau năvală turcii, nu o atacă ruşii, ci o hăcuiesc din interior boierii - nişte inşi bolnavi de putere. Nu pot dormi liniştit când ne încalecă barbarii. Îmi suspend planurile de viitor - copiii cu rosturile lor, eu retras să scriu în linişte la ţară - dacă ea, ţara, devine tagma nelegiuiţilor. Stai tu deoparte, prietene, sângele meu mă îndeamnă să mă opun fărădelegii! O viaţă avem, şi pe aceea s-o trăim în laşitate?!
De aproape zece zile trăim pe hotarul loviturii de stat. Avem dovezi clare că, începând din 2 iulie, Constituţia a fost suspendată. A putut fi judecată revocarea şefilor celor două Camere parlamentare? Niet. A putut fi judecată revocarea Avocatului Poporului? Niet. A putut fi judecată constituţionalitatea suspendării? Niet. Înainte de a dezbate aceste schimbări brutale, Curtea a fost paralizată, fiindu-i tăiate atribuţiile prin Ordonanţă de Urgenţă. E ca şi cum un judecător de la tribunal este lăsat fără Codul Penal înainte de a judeca un violator!
Dacă puciştii vor reuşi să-şi ducă planul până la capăt, naţiunea română va fi lovită, pentru multă vreme, de o imensă frustrare. Şi va fi lovită în zonele ei evoluate, în stratul clasei mijlocii şi în cel al elitelor. Oamenii care trag ţara înainte - gândind, muncind şi plătind impozite - vor simţi cel mai acut pilula amară a neputinţei în faţa nedreptăţii. Segmentul subcultural al societăţii şi pătura asistaţi
