Numărul solicitărilor la serviciul de ambulanţă creşte de la o zi la alta, după cum arată datele Ministerului Sănătăţii. În ultimele 24 de ore, 6. 681 de români au solicitat Ambulanţa, în timp ce în urmă cu o zi s-au raportat 5. 482 de solicitări.
Datele Ministerul Sănătăţii, prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU), arată că din numărul total de apeluri înregistrat, în ultimele 24 de ore 158 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate. Conform raportărilor, nu au fost înregistrate decese datorate caniculei.
În această perioadă, numărul de ambulanţe mobilizate pentru intervenţiile în judeţe a fost de 1.192. La nivel naţional, au fost instalate 952 de puncte de prim ajutor.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
În această perioadă a anului este recomandat să bem zinic între 1,5 şi 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă, sau echivalentul acestuia, la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc, ca în perioada caniculară, să mâncăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Numărul solicitărilor la serviciul de ambulanţă creşte de la o zi la alta, după cum arată datele Ministerului Sănătăţii. În ultimele 24 de ore, 6. 681 de români au solicitat Ambulanţa, în timp ce în urmă cu o zi s-au raportat 5. 482 de solicitări.
Datele Ministerul Sănătăţii, prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU), arată că din numărul total de apeluri înregistrat, în ultimele 24 de ore 158 persoane au avut nevoie de în