Nu lasati sa va surprinda o rata de promovare a Bacalaureatului mai scazuta ca anul trecut. Nu mai dati vina pe camere, pe “stresul psihologic” prin care sunt obligati sa treaca elevii sau pe materia multa si greoaie. Nu va mai chinuiti sa cautati explicatii, ele sunt in fata noastra de atata amar de vreme.
Eu am facut parte din asa-numita “generatie de sacrificiu”. Noi am dat pentru prima oara examen de Capacitate, dar si admitere la liceu. Tot noi am dat BAC-ul pe structura noua, cu manuale alternative, dar si admitere la facultate. Am fost marcati drept “sacrificiu” pentru ca noi trebuia sa fim precursorii, acel esantion initial care ar fi identificat greselile, ar fi consolidat calea si ar fi pus bazele in reformarea sistemului de invatamant.
Mai tarziu am aflat ca reformei ii lipsea un punct critic: strategia de lunga durata. Ca in realitate nu conta ce se face, ci mai degraba cine o face. Ca fiecare ministru care se perinda prin functie avea alta strategie, evident mai buna, in comparatie cu predecesorul sau. Ca generatiile urmatoare au fost si ele tot “de sacrificiu”, cu reguli schimbate de la an la an, dovedind clar neputinta de a forma un sistem adaptat pe cerintele actuale ale Romaniei.
Iar urmarile se vad din ce in ce mai puternic. Degeaba ghidezi generatii intregi prin 10 clase obligatorii, cand la final de liceu rata de promovare este sub 50%. Degeaba suplimentezi numarul de studenti in facultati, cand tara nu este pregatita din punct de vedere economic sa ii absoarba pe toti. Este evident ca sistemul nu functioneaza, si totusi persistam in a repeta aceleasi reforme esuate. Asemenea mitului lui Iona, spintecam veracitatea actuala cu iluzia unui viitor grandios, doar pentru a ne trezi in aceeasi realitate, la fel de claustrofoba si absenta de viziune.
Principalul vinovat este mediul politic. Schimbarile mult prea dese, lipsa com
