„Nu intru în polemică cu un tip degradat și frustrat", a fost reacţia ministrului Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, liberalul Anatol Şalaru, la insultele pe care i le-a adus ieri liderul comuniştilor Vladimir Voronin.
„Scopul lor este să provoace bătaie în Parlament, indiferent cine va fi - sau ministrul Salaru, sau doamna ministru Buliga, oricine. Comuniştii s-au întors ruşinos în Parlament şi acum încercă să-şi justifice întoarcerea prin nişte acţiuni foarte brutale, care, de altfel, fac parte din arsenalul bolşevic de întotdeauna. Ei nu ştiu de dialog, ei ştiu de teroare roşie, de execuţii, de deportări, de închisori, de lichidarea oponenţilor", a comentat Anatol Şalaru.
Premierul Vlad Filat a declarat că regretă că Voronin „a căzut până la nivelul de jos". „Îi solicit dlui Voronin să-şi ceară scuze publice în faţa colegilor noştri, dar şi în faţa cetăţenilor Republicii Moldova, pentru modul în care înţelege el să se exprime sau, mai bine spus, să se comporte. Din punctul meu de vedere, o persoană care are mandatul din partea cetăţenilor, dincolo de drepturi, are şi obligaţii. Or, una din obligaţii este comportamentul pertinent, la baza căruia stă cultura elementară", a menţionat prim-ministrul.
Reacţiile celor doi demnitari vin după ce ieri liderul PCRM l-a numit „homosexual şi smintit" pe Anatol Şalaru, opinând că deputatul comunist Grigore Petrenco a procedat corect când a încercat să-l lovească pe ministrul Transporrturilor, în şedinţa de vinerea trecută a Parlamentului.