Jurnal pentru Stella al lui Jonathan Swift e o carte rară în multe sensuri. Scriere postumă, dedicată unei singure persoane, carte trecută prin multe transformări şi schimbări de titluri, document psihologic şi afectiv al unui enorm scriitor, dar şi document politic al unei epoci complicate (Anglia în preajma Păcii de la Utrecht), jurnalul e şi laboratorul secret (de limbaj încifrat şi, uneori, de personaje) pentru Călătoriile lui Gulliver. Eleganta ediţie românească datorată lui Barbu Brezianu a ajuns ea însăşi o raritate bibliofilă. Nu o veţi găsi nici la anticariate, extrem de rar pe la sala de lectură a unei biblioteci. Eu am pierdut-o aşa cum se pierd cărţile rare, împrumutînd-o şi uitînd să o cer înapoi. N-o să vă povestesc exhibiţiile la care am recurs ca s-o mai răsfoiesc o dată pentru acest text, la urma urmelor (pînă s-o găsi un editor destul de dedicat încît s-o reediteze) ele intră în amorul necondiţionat şi brusc aventuros pentru cîte-o carte.
DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O CasandrăSe ştie, Jurnal pentru Stella e şi cartea cea mai bizară, mai voluminoasă şi mai necitită a lui Swift. Epistolar parţial, scris (între 1710 şi 1713) exclusiv pentru Stella – fata trimisă chiar de Swift, din motive pragmatic-medicale, în Irlanda –, cele 65 de scrisori conturează un personaj masculin extrem, dur şi inflexibil, jucînd comedia politicii londoneze după reguli proprii, păstrîndu-şi mereu rangul (spiritual) şi înghiţind în final, ca pe-o ironie a sorţii, veninul ingratitudinii.
Dar cine e Stella? Stella nu e nici măcar Stella. Numele tinerei femei cu 14 ani mai tînără decît Swift este, de fapt, Ester Johnson. Stella o va numi scriitorul abia în poemele scrise tot pentru ea, la mulţi ani după jurnalul londonez, iar numele va fi bătut în cuie de cel de-al treilea editor al jurnalului. Stella a fost, de fap
