În urmă cu cîţiva ani, am fost invitată să colaborez la realizarea unui volum despre femei şi feminitate în România. Pentru a-mi da un imbold şi un model, persoana care îmi adresase invitaţia mi-a sugerat să vizitez un site pe care erau deja postate mai multe confesiuni ale viitoarelor coautoare. Fereastra deschisă, însă, m-a adus în impas şi m-a obligat să declin invitaţia. Cu una sau două excepţii, zeci de doamne postaseră veritabile rapoarte despre reuşite şi împliniri: aveau toate cariere strălucite şi erau, după caz, mame, fiice, iubite şi soţii excepţionale. Frustant la lectură era faptul că aceste imagini fără umbre şi fără cusur nu reauşeau să transmită, fie şi împreună cu bilanţul realizărilor, nici o bucurie. Or, bucuria, pentru mine, nu scînteiază în absenţa umbrei, nu se înalţă dacă nu are, dedesubt, pămîntul întunecat din care se desprinde.

DE ACELASI AUTOR Greieri cu viaţă de furnică Un zmeuriș fără poteci Cărți de dat mai departe Revoluţia şi scriitorii franceziDe altfel, eu însămi, deşi cred că sînt ceea ce se cheamă o natură pozitivă, am trăit foarte mulţi ani cu spatele întors la bucuriile vieţii mele. Atunci cînd au venit (şi au venit), am trecut pe lîngă ele în grabă şi cu nepăsare, incomparabil mai atentă şi mai acaparată de angoase şi anxietăţi, de repetatele bătălii pe care le aveam de purtat cu mine însămi. Fireşte, mişcarea interioară trebuie să fi fost lentă, dar, pentru mine, momentul în care mi-am întors faţa spre bucurie se leagă de o anume experienţă şi, chiar, cu precizie, de o anumită oră. Mă aflam în spital de mai multe săptămîni, intrasem călcînd pe zăpadă şi, într-o bună zi, am văzut că afară e primăvară deplină. M-am uitat la acea explozie de forme şi culori, atît de apropiate şi, în acelaşi timp, de neatins, şi m-am mirat c-am putut să trec atîţia ani printre ele cu nepăsare. Treptat, am început să am o memorie a clipel