Concursul-festival de Interpretare Pianistică şi Compoziţie “Carl Filtsch” a ajuns anul acesta la a XVII-a ediţie. În cele şapte zile ale proiectului vor concura peste 40 participanţi din Bulgaria, Republica Moldova, Rusia, Franţa, Belarus, Danemarca, Serbia, Belgia şi România.
Prima categorie a concurenţilor, grupa tinerilor cu vârsta până la 12 ani, s-a încheiat marţi seara, juriul acordând următoarele premii:
Premii interpretare:
Menţiuni:
Premii la compoziţie:
Diplomă pentru cea mai tânără participantă:
Programul festivalului continuă miercuri şi joi cu probele de concurs pentru categoriile B şi C. De asemenea publicul sibian va putea participa la recitalul cameral susţinut de Cristina Bojin – flaut şi Cristina Mureşan – pian programat joi 12 iulie precum şi la cel din 13 iulie susţinut de pianista Adela Liculescu – laureată a concursului în ediţiile anterioare. Programul manifestărilor muzicale va culmina duminică 15 iulie cu începere de la ora 19,30 cu gala laureaţilor concursului. Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul festivalului.
Concursul-festival de Interpretare Pianistică şi Compoziţie “Carl Filtsch” a ajuns anul acesta la a XVII-a ediţie. În cele şapte zile ale proiectului vor concura peste 40 participanţi din Bulgaria, Republica Moldova, Rusia, Franţa, Belarus, Danemarca, Serbia, Belgia şi România.
Prima categorie a concurenţilor, grupa tinerilor cu vârsta până la 12 ani, s-a încheiat marţi seara, juriul acordând următoarele premii:
Premii interpretare:
Menţiuni:
Premii la compoziţie:
Diplomă pentru cea mai tânără participantă:
Programul festivalului continuă miercuri şi joi cu probele de concurs pentru categoriile B şi C. De asemenea publicul sibian va putea participa la recitalul cameral susţinut de Cristina Bojin – flaut şi Cristina Mureşan – pian programat jo