Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, la Bruxelles: Preocupările UE sunt nefondate. Dacă vor fi depistate erori, vor fi corectate

Publicat in Antena 3, miercuri 11 iulie 2012 ·

Premierul Victor Ponta consideră nefondate temerile exprimate de Bruxelles în legătură cu situaţia din România, denunţând "propaganda politică", inclusiv "la nivel european", şi sugerând că, dacă UE va constata nereguli, acestea vor fi corectate, conform unui comunicat difuzat de AFP şi citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, Ponta s-a declarat "încrezător" că toate măsurile luate la Bucureşti "sunt deplin constituţionale şi conforme cu reglementările europene".

De altfel, Ponta promite "respectarea în totalitate a deciziilor Curţii Constituţionale".

"Dacă există dovezi convingătoare că am încălcat reglementările UE, ceea ce nu a fost niciodată intenţia noastră, vom schimba direcţia", a dat asigurări Ponta, conform comunicatului.

"După referendum, voi prezenta un program de reforme care vor face ireversibilă integrarea noastră deplină în Europa".

Ponta a reacţionat la declaraţiile comisarului UE pentru Justiţie, Viviane Reding, care consideră că situaţia politică din România reprezintă "un mare pericol" şi ar putea afecta progresele ţării spre o "integrare deplină" în Uniunea Europeană.

"Personal, eu văd un mare pericol în recentele evenimente din România, care pot afecta progresele înregistrate în ultimii ani", a spus comisarul european, care se va întâlni miercuri cu ministrul român al Justiţiei. Viviane Reding nu a exclus, la nivel personal, posibilitatea ca Executivul UE să continue "câţiva ani" supravegherea statului de drept în România, "cu consecinţele pe care acest lucru le-ar avea" asupra integrării ţării în Spaţiul Schengen.

În plus, Reding a insistat pe necesitatea "unui angajament fiabil şi prin acţiuni concrete din partea Guvernului român pentru restabilirea statului de drept".

Premierul Victor Ponta consideră nefondate temerile exprimate de Bruxelle

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum o ora
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 52 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum 14 minute
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum o ora
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 6 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la Olimpiada Central Europeane de Informatică

Ziua Constanta acum 4 ore
Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), ce s-a desfășurat la Brno, Cehia, în perioada 23-29 iunie 2024. Potrivit Ministerului Educației, compet

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°