Ceea ce se petrece, în această vară fierbinte, în ceea ce ne priveşte pe noi, românii, se poate asimila cu un extraordinar stagiu de practică în ceea ce înseamnă psihologia socială, manipularea şi dezinformarea. Dacă apelăm la cei despre care putem spune cu certitudine că nu au preluat de la nimeni idei şi noţiuni, Platon şi Aristotel, vedem că amândoi filosofii antichităţii au fost foarte critici la ceea ce înseamnă democraţie. Platon defineşte democraţia ca o organizare statală în care oamenii vor să-şi aleagă singuri conducătorul, crezând că acesta le va reprezenta interesele, dar dacă masele nu sunt educate, alegerile lor sunt proaste. Aristotel, la rândul său, spune că „democraţia este singurul sistem social în care fiecare face ce vrea” şi că majoritatea cetăţenilor va alege pe cel care pare că este dispus să le satisfacă nevoile lor. Mai încoace, Henri Bergson, prin secolul trecut, deşi se declară susţinător al democraţiei, îi vede totuşi un păcat de moarte: „în democraţie, numai întâmplarea naşte un mare conducător”.

Paradoxal, pentru că acum suntem mult mai informaţi şi evident mai educaţi decât cei de acum 100 de ani sau două milenii, ar trebui să fim mult mai capabili să discernem între ceea ce e bine şi rău, între ceea ce ne foloseşte pe termen scurt ca indivizi şi pe termen lung ca naţiune, dar acest lucru nu e valabil. Aşa ar trebui să fie dacă nu am fi într-un adevărat război, în care suntem atacaţi mental şi emoţional de informaţii, tocmai de cele care ar fi trebuit să ne lumineze şi să ne fie de ajutor pentru a alege conştient ceea ce ne trebuie. Un fapt este prezentat în diferite moduri, este asociat, întors, schimbat, îmbogăţit sau sărăcit în conţinutul său, astfel încât să servească unui scop bine ascuns celor cărora le este prezentat, dar foarte clar pentru cei care îl manipulează şi distorsionează. Cei care fac toate acestea pot fi co