Vreme de trei zile, în intervalul 11-13 iulie, municipiul Slatina va fi gazda fazei finale a concursului naţional “Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă”. Organizat anual de către Ministerul Educaţiei şi Poliţia Română, concursul se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu, având drept scop conştientizarea acestora asupra importanţei şi respectării regulilor de circulaţie.
Nu mai puţin de 168 de elevi de gimnaziu şi liceu din toate judeţele ţării s-au calificat la faza naţională găzduită şi organizată în acest an de către municipiul Slatina. Aceştia au participat deja, astăzi, la conferinţa oficială de lansare “la apă” a întrecerii care a avut loc la sala Europa a Consiliului Judeţean Olt din Slatina. Dealtfel, sala a fost neîncăpătoate pentru toţi participanţii – elevi însoţiţi de părinţi, profesori etc.
Prezenţi au fost, deasemenea, prefectul Eugen Ionică şi subprefectul Virgil Delureanu, şeful IPJ Olt, comisar-şef Ion Voicu, viceprimarul Minel Prina,
Prezent la eveniment, şeful Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Rutiere, comisar-şef Lucian Diniţă, a spus că această întrecere nu trebuie defel tratată superficial.
“Acest concurs este extrem de important, iar faptul că sunteţi atât de mulţi mă face să cred că dvs. aţi conştientizat deja acest lucru. Siguranţa rutieră înseamnă, de fapt, siguranţa copiilor noştri. Este datoria noastră, a tuturor, să promovăm prin orice mijloace ce înseamnă siguranţa rutieră. Personal, sunt uimit de cât de mulţi tineri între 18 şi 25 de ani mor în urma producerii unor accidente rutiere”, a declarat Diniţă.
Elevii participanţi, cazaţi la “Ion Minulescu”, Metalurgic şi “Alexe Marin”
Programul concursului prevede trei zile pline pentru cei 168 de elevi participanţi calificaţi în ultima fază de la Slatina. Startul va fi dat astăzi, orele 18.00, când va avea loc