Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Raul pentru Raul: "Baftă, Steaua! Să iei campionatul" Interviu cu LEGENDA Realului: "Ah, Bănel, îmi aduc aminte de el!" :)

Publicat in Pro Sport, joi 12 iulie 2012 ·

Fosta vedetă a lui Real Madrid şi Schalke a ajuns la Al Sadd, echipă care s-a cazat de ieri la hotelul în care au locuit steliştii în Austria. Idolul madrilenilor a avut un mesaj special pentru tizul său de la Steaua, Raul Rusescu

Raul Gonzalez n-a uitat duritatea fundaşilor stelişti şi îi transmite salutări lui Marica, "cel mai bun prieten al său din România"

Raul, steliştii tocmai au părăsit hotelul, îi mai ţii minte din Europa League?

Da, cum să nu! Am fost surprins să mă văd cu ei în hotel, cu unii dintre ei am făcut şi poze. Aşa pe fugă pentru că şi noi şi ei am avut program încărcat aici.

Ai jucat de câteva ori împotriva Stelei, ce părere ţi-a făcut această echipă?

Aşa este, am jucat de două ori cu Real Madrid şi apoi cu Schalke. Pot să vă spun că Steaua este o echipă de mare tradiţie a Europei şi din câte ştiu a reuşit să câştige Cupa Campionilor chiar în faţa Barcelonei.

Îţi mai aduci aminte de Bănel Nicoliţă?

(n.r. se gândeşte) Ah, Bănel Nicoliţă, băiatul care şi-a dat gol în propria poartă pe Bernabeu? Da, îmi aduc aminte de el. Dar nu are rost să vorbim de ce a fost atunci. A trecut prea mult timp.

Atunci să revenim la meciurile Stelei cu Schalke, sunt mai recente, nu?

Sigur, au fost două confruntări foarte bune, iar la meciul retur am avut dueluri tari cu fundaşii centrali ai Stelei. Îmi amintesc chiar că au fost ceva contacte puternice, foarte tari pe picioare acei jucători. Plus că erau buni în duelurile unul la unul.

Ce părere ai de Raul Rusescu?

(n.r. zâmbeşte) Cine? Îl cheamă tot Raul? Ah, da, îmi aduc aminte că el chiar ne-a înscris un gol pe terenul nostru la partida cu Schalke. Este un atacant foarte bun cu execuţii surprinzătoare.

Cei îi trasmiţi Stelei?

Tot binele din lume şi sper să reuşească să câştige campionatul. Totodată sper să meargă cât mai departe în cupele euro

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 40 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 20 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 13 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°