Trebuie să recunosc că am greşit. Am considerat că e necesară instituţionalizarea coabitării pentru a face să meargă tandemul Preşedinte-majoritate/Premier şi am greşit.

În fapt, s-a demonstrat că nu a existat dorinţa de a face un asemenea efort, ce presupunea compromisuri, negocieri şi crearea clară a unor spaţii de acţiune pentru toţi actorii, precum şi a unor reguli de angajare şi soluţionare a diferendelor dintre Preşedinte şi Premier, cu precădere.

În schimb, opţiunea a fost câştigarea cu orice preţ a puterii, a întregii puteri. Iar costurile unei asemenea întreprinderi au fost enorme, deşi, formal, responsabilitatea nici măcar nu a fost asumată de către cei ce au generat lovitura în forţă a suspendării Preşedintelui printr-un procedeu complex cu baze juridice reprobabile, pe care nu le vom discuta aici.

Tehnocrat fiind, am să propun abordarea profesională, de aceea e mai puţin relevantă aici, pentru analiza noastră, bătălia politică, imaginile create, propaganda părţilor implicate, ci ne interesează cât şi ce rămâne după bătălie, eventual pentru români şi pentru România ca ţară. Indiferent de cum se va încheia episodul, la referendumul din 29 iulie, costurile naţionale vor fi plătite de către toţi cetăţenii români, iar cei ce vor fi în funcţie, în orice poziţie s-ar regăsi ei, vor trebui să reconstruiască postura României într-un format coerent, aşa cum trebuie recâştigată credibilitatea sa ca stat de drept, euroatlantic şi European, precum şi prestigiului său internaţional de actor predictibil şi stabil. Şi aici trei sunt direcţiile în care efortul trebuie utilizat: statul de drept, orientare strategică, securitate şi politică externă şi independenţa justiţiei.

Statul de drept: fundament al unei ţări europene, democratice şi stabile

Unul dintre criteriile fundamentale de la Copenhaga, dinaintea accederii către deschiderea neg