Supuşi unor presiuni imense, ameninţaţi în culise sau acuzaţi în public, judecătorii Curţii Constituţionale au fost, zilele acestea, târâţi în războiul politic pentru suspendarea preşedintelui. Nu este totuşi prea mult pentru o instituţie atât de importantă să fie dată pe mâna crocodililor (sau varanilor)din jungla noastră cea de toate zilele? Teoretic, da. Practic, putem spune că magistraţii CCR îşi merită soarta, fiind după chipul şi asemănarea politicienilor din această ţară.
Constituţia României, aceea pe care toţi politicienii o invocă, cu mâna pe inimă şi ochii umezi, atunci când vor să fie convingători, aşează Curtea pe un piedestal neatins de nici o altă instituţie democratică. Articolul 142-judecătorii Curţii sunt garantul supremaţiei Constituţiei, articolul 143- judecătorii trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau învăţământul juridic superior, articolul 145- judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia sunt doar câteva exemple care arată că, de fapt, aceşti magistraţi ar trebui să aibă rolul unor adevărate icoane ale statului de drept.
De altfel, chiar aşa stau lucrurile în ţările cu adevărat democratice. Chiar dacă sunt aşezaţi în scaune de formaţiuni politice (cum se întâmplă şi în România), judecătorii constituţionali, sau cum se numesc ei în alte ţări, cu greu pot fi suspectaţi de jocuri mărunte de culise, nu pot fi şantajaţi cu dosarul şi nu suferă de slăbiciune morală, într-un cuvânt nu au acele păcate obişnuite în rândul politicienilor.
Asta pentru că, de regulă, democraţiile sănătoase la cap se asigură că atunci când se îmbolnăvesc au unde să meargă pentru a-şi primi tratamentul adecvat.
Ce putem spune acum despre Curtea Constituţională din
