Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Graham Watson: Sunt surprins că Băsescu le spune românilor să nu meargă la vot

Publicat in Antena 3, miercuri 11 iulie 2012 ·

Liderul Partidului Liberal-Democrat din Europa, Graham Watson, s-a arătat surprins de faptul că preşedintele suspendat Traian Băsescu îi îndeamnă pe oameni să nu meargă să voteze la referendum.

"Sunt foarte surprins că Traian Băsescu le spune oamenilor să nu meargă la vot (votul pentru referendumul de demitere a preşedintelui suspendat - n.r.). În orice democraţie, preşedintele ar trebui să-i încurajeze pe oameni să meargă la vot", a declarat Graham Watson, într-o intervenţie pe care a avut-o în ediţia de miercuri seară a emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3.

Şeful liberal-democraţilor din PE a mai spus că nu ştie niciun alt stat din UE care să aibă această cerinţă - ca la referendumul de demitere a preşedintelui suspendat să fie prezenţi jumătate plus 1 din numărul votanţilor, pentru ca rezultatul să fie luat în considerare.

"Mi se pare corect ca rezultatul votului, oricâţi români ar veni la vot, acela să fie luat în considerare", a conchis Liderul Partidului Liberal-Democrat din Parlamentul European, Graham Watson.

Astăzi, în primul discurs pe care l-a susţinut Traian Băsescu după suspendare, el a spus că "este convins că românii nu vor participa la acest mod de a face politică şi ceea ce am cerut şi cer celor care mă sprijină e victoria la referendum. Obiectivul meu e să câştig referendum. (...) Acest lucru nu este cinstit, iar românii nu vor participa la acest lucru necinstit. Populaţia va lua măsuri împotriva lor".

Liderul Partidului Liberal-Democrat din Europa, Graham Watson, s-a arătat surprins de faptul că preşedintele suspendat Traian Băsescu îi îndeamnă pe oameni să nu meargă să voteze la referendum.

"Sunt foarte surprins că Traian Băsescu le spune oamenilor să nu meargă la vot (votul pentru referendumul de demitere a preşedintelui suspendat - n.r.). În

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 19 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum o ora
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 23 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum 45 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°